25/10/16

LISTĂ. Cele 15 bănci din România care oferă credite Prima Casă





15 bănci din România pot acorda credite în programul "Prima Casă". 2 unităţi bancare s-au retras din program în această toamnă.

Băncile care au primit dreptul de a aloca credite prin programul "Prima Casă" sunt:

Banca Românească
Banca Transilvania
Bancpost
Bank Leumi
BCR
BRD
CEC Bank
Credit Agricole
Garanti Bank
ING Bank
Marfin Bank
OTP Bank
Piraeus Bank
Raiffeisen Bank
UniCredit

Cele două bănci care au decis să se retragă din program sunt:

Alpha Bank
Intesa Sanpaolo Bank

În total, de la lansarea Programului în 2009 şi până la finalul lui august 2016, au fost acordate 197.608 garanţii în valoare totală de 16,88 de miliarde de lei.

O măsură introdusă în toamna lui 2016 prevede că pot participa la program şi foşti beneficiari ai "Prima Casă", dar care vor acum o locuinţă mai mare. Condiţia este ca noua locuinţă să aibă o suprafaţă utilă sau valoare mai mare în raport cu prima şi să înstrăineze prima locuinţă prin vânzare- cumpărare cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe.

Dacă te interesează astfel de ştiri, te aşteptăm să te alături paginii noastre de Facebook, cu un Like mai jos: